Taxele în creștere amenință micile afaceri cu falimentul imminent

pexels.com

Microîntreprinderile din România sub amenințarea insolvenței

Tot mai multe microîntreprinderi din România se află în pericol de a se închide din cauza impozitării crescute, iar până la sfârșitul anului este de așteptat un val al insolvențelor, atrage atenția Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Cristina Chiriac a evidențiat într-o dezbatere recentă că România implementează soluții pe termen scurt, fără a adopta o strategie pe termen lung. „România acum se concentrează doar pe a găsi peticele necesare pentru a astupa găurile, fără să ia în considerare ce se întâmplă pe o plajă de termen mediu sau chiar lung… Eu mă tem că până la finalul anului o să vedeți un val de insolvențe. Nici nu va mai trebui să facă guvernul ceva pe acest segment al microîntreprinderilor, pentru că foarte mulți se gândesc să-și închidă, nu doar să-și suspende activitatea economică”, a declarat Chiriac.

Lipsa competitivității fiscale

Președinta CONAF a criticat absența unor măsuri care să încurajeze economia printr-o competitivitate fiscală sustenabilă. „Foarte mulți dintre decidenții care iau aceste măsuri nu înțeleg cât de esențială este competitivitatea fiscală… Din toate aceste pachete de măsuri, eu n-am văzut nicio astfel de măsură care, prin competitivitate fiscală, să poată relansa motorul economiei”, a specificat ea.

Chiriac a avertizat că, în absența unor astfel de măsuri, „trebuie să ne gândim la recesiune economică”, având în vedere că consumul, considerat motorul economiei românești, dă semne de stagnare.

Rating păstrat, dar economie stagnantă

În cadrul discuției, Chiriac a menționat evaluarea recentă realizată de agenția Fitch, care a decis să mențină ratingul României. „Ne-am bucurat că ne păstrăm ratingul, dar ne-am fi bucurat dacă s-ar fi dus către pozitiv. Strategia României trebuie să fie bazată eminamente pe 2 ani, nu pe 6 luni, nu pe 3 luni. Dacă tot vorbim de reducerea deficitului bugetar, ar trebui să prioritizăm digitalizarea ANAF pentru a majora gradul de colectare”, a adăugat Chiriac.

Riscul relocării afacerilor peste graniță

Conform opiniilor exprimate de Chiriac, nivelul actual al impozitării ar putea determina antreprenorii să-și mute afacerile în alte țări. „Antreprenorul român… are mai multe posibilități și le ia pe toate în calcul: să-și modifice sediul fiscal în Bulgaria, să migreze în altă parte sau să mute de tot activitatea economică”, a afirmat ea.

De asemenea, Chiriac a subliniat importanța IMM-urilor, care reprezintă baza economiei naționale. „Marea majoritate a locurilor de muncă sunt create de IMM-uri. Marea majoritate a veniturilor bugetare provin din veniturile salariale, acolo unde povara fiscală este una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană”, concluzionează președinta CONAF.

În acest context, Cristina Chiriac consideră esențial un pact de colaborare între Guvern, mediul de afaceri și sindicate, pentru a asigura un viitor sustenabil economiei românești.

Distribuie acest articol