Cel mai mare mall din România prinde contur la Cluj: Rivus atrage o finanțare de 190 milioane de euro

V. E.
Sursa foto: rivus.ro

Grupul Rivus Investments, controlat în mod egal de Iulius și Atterbury, a obținut o finanțare de peste 190 milioane de euro pentru dezvoltarea unui amplu proiect imobiliar în Cluj-Napoca, pe fosta platformă Carbochim. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat că această sumă face parte dintr-un credit total de 400,6 milioane de euro.

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din România a primit un impuls financiar semnificativ. BERD a anunțat acordarea unei finanțări în valoare de 190,3 milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului Rivus din Cluj-Napoca, realizat de Rivus Investments – companie deținută în cote egale de grupurile Iulius și Atterbury.

Din totalul sumei, 180,3 milioane de euro sunt deja angajate, în timp ce 10 milioane de euro rămân momentan neangajate. Fondurile sunt destinate construirii unui complex multifuncțional pe terenul fostei fabrici Carbochim.

„Finanțarea este structurată sub forma unui împrumut senior garantat, împărțit în două componente: un ‘A Loan’ în valoare de până la 122,8 milioane de euro, acordat direct de bancă din fonduri proprii, și un ‘B Loan’ de 57,5 milioane de euro, finanțat de creditori comerciali participanți. Împrumutul face parte dintr-o finanțare mai amplă, în valoare totală de 400,6 milioane de euro, în cadrul unui club deal susținut de mai mulți creditori în paralel”, se arată în comunicatul BERD.

Proiectul Rivus presupune o investiție totală de 500 de milioane de euro și va include funcțiuni diverse: retail, birouri, spații culturale, zone de entertainment, servicii, spații verzi și facilități de relaxare. Complexul va găzdui și cel mai mare spațiu de retail din România – 145.000 metri pătrați în total, dintre care 120.000 mp vor fi dedicați unui mall modern, iar restul vor cuprinde unități comerciale complementare.

Planul prevede deschiderea a peste 400 de magazine, inclusiv branduri în premieră pentru piața națională și regională, dar și peste 30 de restaurante-concept și cafenele.


Prin dimensiune, diversitate și valoare investițională, proiectul Rivus promite să transforme zona fostei platforme industriale Carbochim într-un pol de interes urban, economic și cultural pentru întreaga regiune a Transilvaniei.


Distribuie acest articol