Un accident rutier s-a produs marți în Timișoara, după ce o conducătoare auto în vârstă de 35 de ani nu a respectat regula de prioritate. În urma coliziunii, o femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.
Incidentul a avut loc pe strada Martir Silviu Motohon, în zona intersecției cu strada Pomiculturii, din municipiul Timișoara. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, accidentul a fost provocat de o șoferiță care, aflată la volanul autoturismului său, nu a acordat prioritate de trecere unui alt vehicul ce circula regulamentar.
Autoturismul condus de femeia în vârstă de 35 de ani a lovit mașina condusă de o șoferiță de 77 de ani, care se afla în dreptul intersecției și avea drept de trecere. În urma coliziunii, femeia vârstnică a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital de echipajele de urgență.
Polițiștii sosiți la fața locului au testat ambele conducătoare auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. De asemenea, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.