Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost mobilizate în noaptea de miercuri spre joi pentru a monitoriza spaţiul aerian naţional, în contextul unui atac cu drone al Rusiei asupra unor ținte civile din Ucraina, foarte aproape de graniţa cu România.
În urma atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra unor obiective civile și portuare ucrainene din zona localității Vâlcov, aflată în imediata apropiere a frontierei fluviale cu România, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a dispus decolarea a două aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană Borcea.
Avioanele au avut misiunea de a supraveghea și proteja spațiul aerian național. Potrivit unui comunicat transmis de MApN, citat de Agerpres, cele două aeronave au revenit la bază în jurul orei 01:30.
„Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naţionale nu au indicat în niciun moment ‘eventuale pătrunderi neautorizate ale ţintelor monitorizate în spaţiul aerian naţional’”, precizează MApN.
Pentru a elimina orice risc, militarii români vor desfășura cercetări suplimentare pe parcursul zilei de joi în zonele vulnerabile de la graniță, în conformitate cu procedurile standard.
Pe parcursul atacului, sistemele de supraveghere radar ale României au identificat și monitorizat ținte aeriene aflate în spațiul ucrainean, în apropierea județului Tulcea. În urma acestor date, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a activat măsurile de alertare a populației din nordul județului.
Astfel, la ora 00:11, locuitorii din zona de graniță au primit mesaje RO-ALERT, iar la ora 00:47 a fost transmis semnalul de încetare a alertei.
În comunicatul transmis, MApN a condamnat ferm atacurile rusești:
„Ministerul Apărării Naţionale rămâne ferm în acţiunile de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi intră în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional.”
România continuă să-și consolideze poziția de garant al securității în regiune, în coordonare strânsă cu structurile aliate, monitorizând constant evoluțiile de la granița cu Ucraina.