Alegerile prezidențiale și climatul politic tensionat au destabilizat piețele financiare. Dobânzile, cursul de schimb și randamentele titlurilor de stat au crescut vizibil. BNR trage un semnal de alarmă privind riscurile fiscale, deficitul bugetar și impactul asupra rezervelor valutare.
Piețele financiare reacționează negativ la incertitudinea politică
Într-un comunicat publicat de BNR, instituția arată că luna aprilie a fost caracterizată de o relativă stabilitate pe piața financiară, însă alegerile și tulburările politice ulterioare au schimbat brusc această dinamică. Imediat după primul tur al prezidențialelor, ratele dobânzilor pe termen scurt, cursul valutar și randamentele titlurilor de stat au cunoscut creșteri abrupte.
Dobânzi mai mari, leu în scădere și presiune pe rezervele valutare
BNR semnalează o accelerare a ROBOR la 3 luni până la 7,4%, în creștere cu aproximativ 1,5 puncte procentuale. Cursul leu/euro a depășit 5,10 lei, iar raportul leu/dolar a fost și mai afectat, în contextul întăririi monedei americane pe plan global.
În același timp, dobânzile la titlurile de stat cu scadențe scurte au crescut între 1,5 și 2 puncte procentuale, iar presiunea asupra rezervelor valutare a crescut semnificativ.
BNR confirmă ieșiri de capital: perioada electorală a amplificat riscurile
„Perioada electorală prelungită și tensiunile politice în creștere au inversat mișcările de capital de pe piața financiară locală. În ultima perioadă, ieșirile de capital au crescut semnificativ, sub diverse forme. Aceste schimbări au avut un impact major asupra lichidității și ratelor dobânzilor de pe piața monetară, precum și asupra raportului cerere-ofertă pe piața valutară, a rezervelor valutare ale României și a cursului de schimb al leului”, arată BNR.
Potrivit unor estimări ale Erste Bank, BNR ar fi intervenit pe piață cu până la 6 miliarde de euro, adică aproximativ o zecime din rezerva valutară.
Consolidarea bugetară, considerată „crucială”
BNR își înăsprește discursul referitor la situația fiscală și avertizează asupra lipsei unui plan credibil de reducere a deficitului bugetar, în condițiile unei execuții slabe în primul trimestru al anului.
„Existența unui pachet credibil de consolidare bugetară este crucială, inclusiv din perspectiva nevoii de corecție ordonată a dezechilibrului extern, precum și prin implicațiile asupra accesibilității și costului finanțării sectorului public și a celui privat”, subliniază banca centrală.
Absorbția fondurilor europene și reformele structurale – esențiale pentru stabilitate
Pentru prima dată, BNR folosește expresia „utilizarea la maximum” a fondurilor europene, într-un mesaj ferm legat de necesitatea atragerii banilor din PNRR și de implementarea reformelor asumate.
„Mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale, inclusiv prin utilizarea la maximum a fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung, sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică”, precizează instituția.
Inflația, în creștere până în toamnă. Prognoza BNR, ajustată semnificativ
Noul raport asupra inflației aprobat de BNR arată că inflația va avea o evoluție oscilantă până în trimestrul III din 2025, din cauza expirării plafonării prețurilor la energie. Scăderea este așteptată abia din T4 2025, însă chiar și atunci rămâne peste nivelurile prognozate anterior.
„Inflația își va prelungi evoluția fluctuantă până în trimestrul III 2025, pe fondul unor efecte de bază și al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică”, potrivit BNR.
Economia frânează: creștere trimestrială zero și scădere anuală
În analiza macroeconomică, banca centrală menționează o stagnare a economiei în primul trimestru, în timp ce ritmul anual de creștere s-a redus de la 0,5% la 0,2%. Vânzările din retail și industria sunt în scădere, în timp ce sectorul construcțiilor a înregistrat un avans ușor.
Într-un context intern fragil și cu presiuni externe crescute, BNR lansează un apel clar la responsabilitate fiscală și la accelerarea reformelor structurale. Marți, guvernatorul Mugur Isărescu va prezenta public raportul de inflație și evaluarea completă a riscurilor care planează asupra economiei românești.