Prim-ministrul francez Sebastien Lecornu a decis să își depună demisia, într-o mișcare surprinzătoare, la doar 12 ore după ce a fost numit în funcție. Trecut printr-o experiență tumultoasă, Lecornu devine astfel cel mai efemer premier din istoria recentă a Franței, depășindu-l pe anteriorul deținător al acestui record, Michel Barnier, care a rămas în funcție mai puțin de 3 luni.
După ce a preluat mandatul pe 9 septembrie, Lecornu s-a confruntat cu o situație politică fragilă, marcată de absența majorității în Parlament. Doi foști prim-miniștri, Michel Barnier și Francois Bayrou, au fost anterior înlăturați din cauza incapacității de a forma o majoritate stabilă. Lecornu a comentat această criză afirmând că partidele politice refuză să facă compromisuri și promovează „apetitul partizan”.
Una dintre provocările principale pe care le-a întâmpinat a fost reacția liderului republicanilor, Bruno Retaileau, care, în calitate de ministru de Interne, a pus la îndoială contribuția partidului său la guvernare. Această criză guvernamentală vine pe fondul pierderii de către președintele Emmanuel Macron a majorității parlamentare în 2022, o decizie pe care mulți o consideră regretabilă.
În urma demisiei, membrii „Franței Nesupuse”, partidul condus de Jean-Luc Mélenchon, au lansat apeluri către celelalte formațiuni de stânga pentru o întâlnire de urgență. Cu toate acestea, socialiștii, prin intermediul deputatului Arthur Delaporte, contestă legitimitatea propunerii lui Mélenchon, ce face ca situația să fie și mai complicată.
Potrivit lui Lecornu, vina pentru această criză s-ar regăsi la partidele care nu au reușit să recunoască fragmentarea politicii. Scena politică franceză este într-o veritabilă cacofonie, cu „Franța Nesupusă” cerând o discuție urgentă în Adunarea Națională cu privire la o moțiune de suspendare a președintelui Macron. În acest context, liderul Mitingului Național, Jordan Bardella, a solicitat dizolvarea Adunării Naționale.
Diviziunea dintre forțele de stânga și acuzațiile reciproce complică și mai mult situația, iar o întrebare rămâne în aer: ce a mers prost? Foarte multe lucruri, ne-ar putea răspunde cei implicați. Partidele politice au subliniat nevoia de schimbare, dar miniștri numiți de Lecornu nu par să aducă nicio inovație reală în contextul actual, păstrându-se în funcții-cheie nume cunoscute din administrațiile anterioare.
Acum, Macron se află în fața unei dileme: să încerce să numească un nou prim-ministru sau să convoace alegeri anticipate. Timpul pentru a acționa nu este nelimitat, iar presiunea din partea adversarilor politici crește constant. Deși imaginea sa pe scena europeană are deja de suferit, aceasta nu pare să fie prioritatea sa, având în vedere complicarea continuării procesului politic în Franța.
