Lipsa apei potabile ar putea duce la moartea a zeci de milioane de oameni în timp record. Spre deosebire de aceasta, lipsa petrolului nu reprezintă o amenințare atât de gravă.
Deși majoritatea atenției internaționale este îndreptată spre prețurile petrolului și riscurile ce amenință transporturile maritime prin Strâmtoarea Hormuz, o altă vulnerabilitate esențială în rivalitatea dintre Statele Unite și Iran rămâne adesea ignorată: accesul la apă potabilă.
Javier Blas, analist la Bloomberg și expert în piețele energetice, subliniază că CIA a considerat încă din anii 1970 că apa este o „resursă strategică” fundamentală pentru stabilitatea Orientului Mijlociu.
Dependența de desalinizare
Statele din Golful Persic – Arabia Saudită, Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Oman – dispun de rezerve imense de hidrocarburi, evaluate la trilioane de dolari, dar au resurse de apă dulce extrem de limitate.
Din anii ’70, veniturile provenite din petrol au ajutat la implementarea tehnologiilor de desalinizare. Peste 450 de instalații capabile să transforme apa de mare în apă potabilă au fost construite în regiune. Fără aceste tehnologii, supraviețuirea acestor state ar fi fost imposibilă.
Un raport secret al CIA din începutul anilor ’80, ulterior declasificat, indica faptul că oficialii din regiune considerau apă mai crucială pentru bunăstarea națională decât petrolul. Această apreciere rămâne validă și după mai bine de patru decenii.
Vulnerabilități regionale
Gradul de dependență de instalațiile de desalinizare variază de la o țară la alta, însă pentru majoritatea celor din Golf, acestea sunt vitale.
Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite depind în aproape totalitate de desalinizare. Orașe mari, precum Dubai, nu au alternative reale pentru aprovizionarea cu apă.
În Arabia Saudită, în special în capitala Riyadh, aceste instalații joacă un rol crucial. Complexul de desalinizare de la Jubail, situat pe coasta Golfului Persic, furnizează apă potabilă capitalei printr-o conductă ce se întinde pe aproximativ 500 de kilometri, iar peste 90% din apa potabilă a orașului provine din acest loc.
Un mesaj diplomatic american din 2008, ulterior dezvăluit de WikiLeaks, avertiza că „Riyadh ar trebui evacuat în decurs de o săptămână dacă instalația, conductele sau infrastructura energetică asociată ar fi grav avariate sau distruse”, subliniind că actuala structură a Arabiei Saudite nu ar putea funcționa fără uzina de desalinizare de la Jubail.
De atunci, Arabia Saudită și alte state din regiune au făcut eforturi să își întărească rețelele de apă și să dezvolte capacități de rezervă, însă aceste instalații continuă să fie vulnerabile, majoritatea aflându-se în raza de acțiune a rachetelor iraniene.
Atacurile au început deja
Tensiunile din regiune sunt în creștere. Iranul a atacat o centrală electrică din Fujairah (Emiratele Arabe Unite), care alimentează unul dintre cele mai mari complexe de desalinizare din lume. De asemenea, în Kuweit, fragmente ale unei drone interceptate au cauzat un incendiu la o instalație de desalinizare.
În teorie, aceste obiective sunt protejate de legislația internațională. În practică, însă, experții în conflictele din Orientul Mijlociu afirmă că deseori convențiile internaționale au un impact limitat atunci când atacurile armate încep.
Strategia Teheranului
În cazul unei confruntări militare directe cu alianța americano-israeliană, Iranul ar avea șanse reduse de a câștiga. Prin urmare, strategia sa se bazează pe atacurile împotriva unor ținte vulnerabile, precum infrastructura energetică, aeroporturile și sistemele de apă.
Obiectivul este prelungirea conflictului și punerea unei poveri economice asupra inamicilor. Teheranul ar putea considera simpla sa supraviețuire ca o victorie, chiar și în ciuda pierderilor substanțiale.
Un atac asupra instalațiilor de desalinizare ar putea lăsa statele din Golf într-o situație extrem de dificilă. De obicei, această temă nu este abordată, poate și pentru că este greu de imaginat că ar putea fi atacată o infrastructură atât de crucială pentru supraviețuirea populației civile.
Precedente istorice
Există însă exemple în trecut.
În 1991, în timpul războiului din Golf, trupele irakiene conduse de Saddam Hussein au deschis intenționat robinetele unui oleoduct din Kuweit, provocând o poluare masivă cu petrol în Golful Persic.
Motivul a fost dublu: blocarea posibilității unei debarcări a forțelor americane și contaminarea apei, afectând astfel instalațiile de desalinizare din Arabia Saudită.
Paralelă cu situația actuală este evidentă. Un regim aflat sub presiune ar putea recurge la tactici similare în lupta pentru supraviețuire. Atacurile recente asupra infrastructurii energetice din Ucraina sau distrugerea barajului Kahovka demonstrează că infrastructura civilă poate deveni o țintă strategică în timpul unui conflict.
O vulnerabilitate ignorată
Instalațiile de desalinizare din Golful Persic rămân în mare parte neobservate, deși reprezintă un segment esențial al securității regionale.
Un atac, fie el deliberat sau accidental, ar putea genera o criză umanitară majoră, mult mai gravă decât orice fluctuație pe piața petrolului.
Deși petrolul este crucial pentru economie, apa este vitală pentru existență.
Escaladarea conflictului
Tensiunile au crescut semnificativ după ce pe 28 februarie Israelul a efectuat numeroase atacuri asupra Iranului, incluzând capitala Teheran. De asemenea, ținte ale grupării Hezbollah în Liban au fost vizate.
Iranul a reacționat prin lansarea de rachete balistice către Israel și atacuri asupra unei baze militare americane din Bahrain. Explozii au fost raportate în Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Qatar, unde se află baze militare americane.
Ministerul de Externe al Ucrainei a îndemnat cetățenii să evite călătoriile în Israel și a reiterat apelurile pentru retragerea din Iran.
Mai multe națiuni au solicitat convocarea rapidă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta situația din Orientul Mijlociu.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că Iranul este deschis la dezamorsare și că atacurile sale se concentrează exclusiv asupra bazelor militare americane din regiune, nu pe teritoriul Statelor Unite. Teheranul ar fi dispus să negocieze după încetarea atacurilor americane și israeliene.
Impactul global
Fostul ministru ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, a avertizat că un conflict de lungă durată ar putea afecta livrările de arme către Ucraina, dat fiind că Statele Unite ar putea necesita reconstituirea propriilor stocuri.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a subliniat că tensiunile din Orientul Mijlociu „dublează importanța” conductei petroliere Drujba și a solicitat din nou reluarea livrărilor de petrol către Ungaria.
Generalul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme al SUA, a remarcat că un război cu Iranul nu ar fi „o operațiune de o singură noapte” și că Washingtonul trebuie să se pregătească pentru pierderi.
Emiratele Arabe Unite și Qatar au cerut aliaților să îi convingă pe liderii americani să limiteze durata operațiunii militară împotriva Iranului, invocând și stocurile limitate de rachete pentru apărarea antiaeriană.
Orice escaladare în această regiune ar avea implicații globale – asupra piețelor energetice, alianțelor și altor conflicte în desfășurare.
Exploziile din Orientul Mijlociu au efecte resimțite mult dincolo de această zonă. Întrebarea nu este doar cine va răspunde provocărilor, ci și cine va reuși să transforme criza într-un avantaj strategic.
