Războiul de 12 zile cu Israelul a fost un eșec militar grav pentru Iran, măsurat după criterii convenționale.
Aproximativ 1.500 de ținte iraniene au fost lovite de aviația israeliană, printre care baze militare, depozite de armament și instalații aparținând Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și miliției Basij.
Israelul susține că a distrus peste 300 de lansatoare de rachete, reprezentând 75% din arsenalul balistic al Iranului. În plus, sabotorii au acționat nestingheriți pe teritoriul iranian, iar spațiul aerian al țării a fost complet vulnerabil în fața atacurilor.
Printre victimele de rang înalt se numără Mohammad Bagheri, șeful Statului Major General, Hossein Salami, comandantul IRGC, și Amir Ali Hajizadeh, conducătorul forțelor aeriene ale Gărzii.
Lovitura finală a venit din partea Statelor Unite, care au lansat un atac aerian masiv asupra instalațiilor nucleare iraniene. Răspunsul Teheranului a fost minim – un atac simbolic asupra unei baze americane din Qatar, avertizată în prealabil.
Martirii înlocuiesc comandanții. Iranul glorifică pierderile
Regimul de la Teheran a reacționat printr-o strategie familiară: transformarea liderilor uciși în martiri naționali. Mii de susținători au fost transportați în Teheran pentru funeralii de amploare, în încercarea de a păstra unitatea și moralul în rândul populației.
„Decapitarea” IRGC nu pare să fi destabilizat complet structura de comandă. Ayatollahul Ali Khamenei l-a numit rapid pe Mohammad Pakpour ca nou comandant al Gărzii Revoluționare. Acesta a promis: „Avem degetele pe trăgaci. Orice nouă agresiune israeliană va fi combătută cu furie”.
Istoria care se repetă: rezistență, nu victorie
În viziunea regimului iranian, victoria nu mai înseamnă putere militară, ci rezistență. Într-un discurs recent, Khamenei a respins ideea de „predare” și a elogiat hotărârea poporului iranian: „cu istoria, cultura și hotărârea sa de fier”.
Această filosofie a rădăcini adânci încă din Războiul Iran-Irak (1980–1988), unde IRGC s-a format ca o alternativă ideologică la armata tradițională. Tacticile de tip „val uman” ale miliției Basij au ajutat la respingerea forțelor lui Saddam Hussein, iar sacrificiul a fost glorificat ca „Apărare Sacră”.
IRGC: de la eroi la opresori?
Deși IRGC a fost simbolul rezistenței, imaginea sa s-a degradat în ultimele decenii. Comandanții sunt percepuți ca privilegiați, cu familii în Occident, acuzați de corupție și represiune. Represiunea violentă a protestelor din 2022, declanșate de moartea tinerei Mahsa Amini, a adâncit ruptura dintre populație și regim.
Figura eroică a generalului Qassem Soleimani, ucis în 2020 de un atac american, rămâne un reper. Dar influența Iranului în regiune s-a redus semnificativ în ultimii ani, în special după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, când Israelul a anihilat o mare parte din „axa de rezistență” creată de Soleimani.
Ce urmează după Khamenei?
La cei 86 de ani, Ali Khamenei este vulnerabil, iar moartea sa va declanșa o luptă internă pentru putere. Deși fiul său, Mojtaba, este văzut ca succesor posibil, nu e sigur că IRGC îi va oferi sprijinul necondiționat.
„Echilibrul de putere în Iran s-ar putea înclina dincolo de clerici și în favoarea generalilor în verde”, remarcă analiștii. În ultimele zile, IRGC a efectuat arestări masive în regiunile minoritare, suspectând colaborări cu Israelul. Șase persoane au fost deja executate.
O pace fragilă, o amenințare constantă
Războiul de 12 zile nu a clarificat în niciun fel intențiile nucleare ale Iranului. Atâta timp cât această ambiguitate persistă, un nou conflict pare doar o chestiune de timp.
Pentru liderii Gărzii Revoluționare, moartea pe front nu este un eșec, ci un act de credință. Așa cum spunea Khamenei în 2021:
„Înainte de reapariția lui Mahdi, cei puri sunt testați pe câmpul de luptă al jihadului. Sunt testați în cuptorul necazului și ies din el drepți și mândri”.
