La Cocoș deschide un nou hipermarket în Pitești, în fosta locație Carrefour din centrul comercial Supernova

V. E.

Lanțul românesc de hipermarketuri La Cocoș continuă expansiunea accelerată în România și anunță deschiderea unui nou magazin în Pitești, în locul fostului Carrefour din centrul comercial Supernova. Până la finalul anului, rețeaua va ajunge la șapte unități la nivel național.

Retailerul La Cocoș, fondat în 2014 la Ploiești de antreprenorul Iulian Nica, își consolidează prezența în retailul alimentar românesc printr-o nouă deschidere importantă: magazinul din Pitești, care va funcționa în centrul comercial Supernova, în spațiul ocupat anterior de Carrefour.

Aceasta este cea de-a doua inaugurare a rețelei din 2025, după ce, în luna ianuarie, a fost deschis magazinul din Brașov. Planurile companiei includ încă două noi locații până la sfârșitul anului: una la Craiova, în fosta locație PIC, și alta la Arad, în complexul Remarkt (ex-Real), din cartierul Micălaca.

La Cocoș s-a remarcat pe piață printr-un model de business inovator – sistemul cu trei niveluri de preț, în funcție de cantitatea achiziționată, și printr-o politică fermă de menținere a prețurilor reduse. Până la finalul anului 2024, rețeaua funcționa ca o afacere de familie și devenise primul brand 100% românesc care a intrat în Top 10 retaileri din România, ocupând locul zece.


Noi investiții și ținte ambițioase

Odată cu atragerea în acționariat, în decembrie 2024, a unui consorțiu format din BERD, Morphosis Capital și CEECAT Capital, compania a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare. Cei trei investitori au preluat 56% din acțiuni, iar antreprenorul Iulian Nica a rămas cu 44%, păstrând controlul deplin asupra conducerii companiei și direcției strategice a brandului.

Infuzia de capital are ca obiectiv extinderea rețelei cu 12 noi magazine și atingerea unei cifre de afaceri de 1 miliard de euro în următorii cinci ani. Deschiderea din Supernova Pitești este parte a acestui plan ambițios.


Cifre în creștere și poziție consolidată pe piață

Conform datelor oficiale, La Cocoș a încheiat anul 2024 cu vânzări de 236,5 milioane de euro, în creștere cu 20% față de 2023 (like-for-like), ceea ce a consolidat poziția rețelei ca cel mai puternic retailer local din comerțul alimentar, raportat la cifra de afaceri.

Până în luna ianuarie 2025, compania opera patru hipermarketuri: două în Ploiești, unul în București și unul în Brașov. Deschiderile planificate în Craiova, Pitești și Arad vor duce rețeaua la șapte unități, cu perspective clare de a depăși 300 de milioane de euro în vânzări până la finalul anului.

Potrivit comunicatului transmis, „magazinul din Supernova Pitești va fi inaugurat la finalul lunii august 2025 și va contribui semnificativ la consolidarea rețelei La Cocoș în regiunea sudică a țării”.


Sursa: Potrivit unui comunicat de presă transmis de compania La Cocoș.

Distribuie acest articol