Aniversarea Marii Uniri: O Lecție Necesara pentru România de Azi
Anul acesta, aniversarea Marii Uniri este un moment de solemnitate și celebrare, dar și o oportunitate de reflecție profundă asupra direcției pe care o urmează societatea românească, atât pe teritoriul național, cât și în Republica Moldova. Această sărbătoare nu este doar un ritual comemorativ, ci și un prilej esențial pentru a învăța din trecut și a construi un viitor mai solid. Cu toate acestea, astăzi, la mai mult de 100 de ani de la acel moment istoric, ne confruntăm cu un paradox: memorializăm evenimentele trecute, dar, în același timp, nu reușim să punem în aplicare învățăturile pe care generația Unirii ni le-a lăsat.
În fața lecțiilor clare oferite de istorie, prezentul este, din păcate, marcat de indecizie, fragmentare și un lipsă cronică a unei viziuni unitare pentru viitorul nostru comun. De aceea, a evoca momentul 1918 nu ar trebui să se rezume la o simplă comemorare, ci să devină un îndemn puternic la asumarea responsabilității și la acțiune.
Geniul politic din spatele Unirii
Actul Unirii din 1 decembrie 1918 nu a fost un simplu rezultat al întâmplării; el a fost rodul unei voințe naționale clare, susținută de lideri politici care au înțeles că destinul unei națiuni se construiește prin sacrificiu și solidaritate. Primul pas semnificativ a fost făcut la Chișinău, pe 27 martie 1918, când Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. Acest vot istoric a fost posibil grație unui gest rar în politica contemporană: Ion Pelivan a renunțat la președinția Sfatului Țării pentru a-i oferi ocazia lui Ion Inculeț, asigurând astfel unitatea forului și validitatea zisei vot. Această lecție de responsabilitate națională ar trebui să fie un exemplu pentru actualele decidenți.
Din păcate, această lecție este neglijată în politica de la Chișinău. Mișcarea unionistă, în loc să devină o forță coezivă, a fost transformată într-un câmp de luptă între grupuri motivate de interese personale. Rezultatul dezamăgitor al alegerilor recente pentru formațiunile unioniste evidențiază fragmentarea și egoismul politic care condamnă idealul unirii la stagnare. Ințiativa Platformei Reîntregirii Naționale de a crea o structură unică și solidă a fost sabotată de cei care au preferat funcții efemere în loc să servească un proiect de anvergură.
Importanța politicilor identitare
O altă lecție importantă din 1918 este rolul fundamental al politicilor identitare. În 1812, Basarabia a fost separată de Principatele Române, având atunci o populație de mai puțin de jumătate de milion. Până în 1918, numărul acestora crescuse la peste două milioane, dar mulți dintre ei nu avuseseră parte de emanciparea națională prin care trecuseră românii din România. Din punct de vedere identitar, Basarabia era încă întârziată la nivelul secolului al XIX-lea până la Unire.
Însă, cei 22 de ani de politici identitare românești după 1918 au dus la o schimbare radicală. Acestă evoluție dovedește eficiența politicilor coerente în modelarea conștiinței naționale și în întărirea identității colective.
Provocările identitare post-sovietice
Procesul de identificare națională din Republica Moldova nu poate fi analizat fără menționarea influențelor sovietice. După război, autoritățile URSS au dezvoltat o ideologie moldovenistă antiromânească, menită să mențină controlul asupra regiunii. Aceasta a fost caracterizată de deconstrucția identității românești, având ca scop delegitimarea legăturilor cu România.
Paradoxal, chiar și la peste 35 de ani de la obținerea independenței, Republica Moldova continuă să resimtă efectele acestui deconstructivism identitar. Ideea moldovenismului civic, despre care se vorbește astăzi ca fiind inclusivă, păstrează, în mod implicit, ambiguitățile de identitate moștenite.
Necesitatea reîntregirii
Contextul geopolitic actual impune o reevaluare urgentă a direcției noastre. Într-o lume în care ordinea internațională se schimbă rapid, Republica Moldova, cu o identitate slab definită, nu are multe șanse de supraviețuire suverană. Războiul din Ucraina ne arată că vulnerabilitățile identitare pot fi exploatate de statele mai puternice.
Reintegrarea în România nu este doar o opțiune ideologică; este o necesitate strategică. Unirea ar aduce beneficii economice și politice esențiale, cum ar fi accesul mai rapid la Uniunea Europeană și NATO.
Provocările actuale ale claselor politice
Din păcate, atât Chișinăul, cât și Bucureștiul par să fi ignorat lecțiile Marii Uniri. La Chișinău, mișcarea unionistă se confruntă cu fragmentare și interese personale care o împiedică să avanseze. În București, reîntregirea este adesea considerată cu rezervă, ceea ce poate subestima implicațiile strategice ale acestei discuții.
Este esențial ca reîntregirea, un subiect care afectează întreaga națiune, să fie abordată în mod unit cu responsabilitate de ambele părți.
Alternativele decadenței naționale
Miza este una existențială pentru întreaga națiune. Reîntregirea națională este singura dovadă a vitalității românilor și a capacității lor de a afirma o forță serioasă în noile configurații mondiale. Alternativa este sumbră: incapabilitatea de a lupta pentru reîntregire ar putea conduce la transformarea României într-o semicolonie a noilor puteri globale.
Acest scenariu nu este alarmist, ci o evaluare realistă a puterii în sistemul internațional actual. Fără o masă critică, România nu va putea niciodată să își apere interesele.
Alegerea care ne definește
Ne aflăm într-un moment crucial, într-o lume instabilă și în schimbare. Românii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să decidă: vor învăța din lecțiile istoriei sau se vor condamna la irrelevanță? Generația Unirii din 1918 ne-a arătat calea, demonstrând curajul de a acționa pentru cauza națională. Lecțiile lor continuă să fie valabile și astăzi. Reîntregirea națională nu este un simplu vis, ci o necesitate strategică pentru un viitor prosper. Ignorarea acestei realități va amplifica doar costurile asumării ei în viitor.
