Mecanismele insolvenței în România: O reglementare complicată pentru afacerile în dificultate
Recent, Guvernul român a propus noi reglementări în domeniul insolvenței, menite să reducă riscurile comerciale și evaziunea fiscală. Cu toate acestea, experții avertizează că aceste modificări ar putea agrava și mai mult situația companiilor aflate în dificultate. O analiză realizată de compania de consultanță Frames subliniază provocările pe care le aduc aceste legi.
Procedura de insolvență este crucială pentru sănătatea economică, având rolul de a elimina firmele neviabile și a permite astfel economiei să se restructureze. În acest context, este important de menționat că multe companii se confruntă cu falimentul în primii ani de activitate, din cauza lipsei de capital și a absenței expertizei financiare.
Adrian Negrescu, managerul Frames, subliniază că, diferit de economiile dezvoltate, unde insolvența este privită ca un mecanism normal, în România aceasta devine un subiect de panică publică. „Insolvența este adesea folosită ca un pretext de politicieni pentru a ascunde incapacitatea instituțiilor statului de a recupera datoriile”, afirmă Negrescu.
Noua lege, conform proiectului Ministerului Justiției, transformă cei care nu reușesc în afaceri în responsabili pentru problemele economice ale țării. În ultimele luni, declarațiile alarmiste din partea politicienilor, cu privire la „abuzurile de insolvență”, au amplificat confuzia existentă.
Această reglementare introduce „filtre” privind bună-credința la deschiderea procedurii și limitează accesul la insolvență pentru persoanele cu recidivă. De asemenea, durata procesului de insolvență ar urma să fie redusă, iar administratorii aflați în insolvență nu vor mai putea înființa noi firme.
Analiștii Frames subliniază că multe dintre aceste măsuri sunt deja integrate în legislația românească, dar aplicarea lor este deficitară. În majoritatea cazurilor, practicienii în insolvență nu solicită tragerea la răspundere a debitorilor. De exemplu, o decizie a Înaltei Curți de Casație arată că, atunci când Fiscul este creditor, sentințele sunt adesea lăsate în suspans, iar plângerile penale sunt rar formulate din cauza întârzierilor în cercetările penale.
De asemenea, se discută despre firmele inactive fiscal, unele fiind acuzate că blochează economia. Totuși, experții susțin că aceste entități nu generează pierderi directe, ci mai degrabă distorsionează statisticile economice.
Inactivitatea fiscală este de fapt o sancțiune aplicată de ANAF, iar firmele afectate pot reacționa rapid fie pentru a fi reactive, fie pentru a dispărea în fața unei concurențe sănătoase. Există deja mecanisme legale pentru dizolvarea acestor firme, însă aplicarea lor rămâne problematică.
Analiza Frames afirmă că, în mod paradoxal, insolvența este adesea folosită greșit ca un instrument pentru evitarea plăților, ceea ce reflectă lipsa de cunoștințe în domeniu. Potrivit legii, insolvența presupune că o companie nu mai poate să-și achite datoriile, iar intrarea într-o astfel de procedură este o obligație legală.
Contrar percepției populare, datele de la ANAF arată că principalele probleme financiare nu provin din sectorul privat, ci de la companii de stat care, deși se află în insolvență, nu beneficiază de aceleași sancțiuni ca firmele private.
Se consideră că, dacă noile reglementări nu târguiesc o reală atenție la problemele companiilor de stat, efectele adverse vor depăși beneficiile. Conform analiștilor, acest proiect ar putea introduce noi obstacole pentru afacerile oneste în fața unor momente dificile.
Negrescu concluzionează că insolvența trebuie privită ca un mecanism necesar pentru un management ordonat al dificultăților financiare, nu ca un țap ispășitor pentru problemele economice ale țării. „Transformarea conceptului de insolvență într-o vânătoare de vrăjitoare este o soluție ineficientă”, afirmă acesta.
