România Zboară Departe: zboruri spre performanță pentru tinerii talentați ai României

România - România Zboară Departe: zboruri spre performanță pentru tinerii talentați ai României

Tinerii români care visează să ajungă pe podiumurile lumii în educație, sport, artă sau inovație primesc acum o șansă reală prin programul „România Zboară Departe”. Inițiat de Vola, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, proiectul le oferă sprijin concret celor care s-au remarcat prin rezultate excepționale, dar sunt împiedicați de obstacole financiare să-și continue parcursul.

Oportunitate pentru viitorul României

Într-un peisaj educațional în care 1 din 5 olimpici nu poate participa la competiții internaționale din lipsa fondurilor, acest program vine ca o gură de aer proaspăt. Potrivit Consiliului Național al Elevilor, 58% dintre elevii performanți depind exclusiv de sprijinul părinților pentru a merge la concursuri, iar datele Ministerului Educației arată că în 2023, 20% dintre cei invitați la competiții internaționale nu au putut onora invitația.

Sprijin logistic și financiar complet

Prin „România Zboară Departe”, tinerii eligibili beneficiază de:

  • bilete de avion,
  • cazare,
  • asigurări de călătorie,
  • transferuri,
  • acoperirea taxelor de participare,
  • transportul echipamentelor.

Totodată, inițiativa își propune să aducă vizibilitate poveștilor inspiraționale ale acestor tineri și să le ofere recunoașterea publică pe care o merită.

„Știm că România are tineri extraordinari, capabili să schimbe lumea, dacă li se oferă șansa de a-și urma visurile. Prin România Zboară Departe le oferim nu doar sprijin financiar, ci și încrederea că pot ajunge oriunde își propun. Contează foarte mult să știi că cineva crede în tine, iar acest program este modul nostru de a le arăta tinerilor că pot zbura departe. Uneori, un simplu bilet de avion înseamnă mai mult decât o călătorie, e începutul unei povești de succes, al unui drum care le poate schimba destinul.”
Elena Marin, CSR Manager, Vola.ro

“Pentru noi, fiecare tânăr are un potențial imens, iar barierele financiare nu ar trebui să fie un obstacol în calea visurilor lor. Prin acest program, vrem să le arătăm că nu sunt singuri și că există o comunitate care crede în ei și îi sprijină. România are nevoie de energia, curajul și talentul acestor tineri, iar noi ne dorim să fim puntea dintre ambițiile lor și oportunitățile care îi pot duce departe.”
Adriana Preda, Executive Director & Board Member, Asociația The Social Incubator

Cine se poate înscrie și cum?

Programul se adresează tinerilor cu vârste între 14 și 24 de ani, care au obținut rezultate remarcabile în domenii precum educație, artă sau sport. Înscrierile se fac online, prin completarea formularului disponibil pe site-ul oficial romaniazboaradeparte.ro, unde pot fi consultate criteriile de eligibilitate și regulamentul complet.

Dacă cunoști un tânăr cu potențial, nu ezita să-i recomanzi acest program!


Sursa: Comunicat de presă transmis de Vola și Asociația The Social Incubator.

Distribuie acest articol