Producția de serie a primelor drone românești destinate atât uzului militar, cât și civil, va începe până la sfârșitul acestui an, potrivit anunțului făcut de ministrul Economiei, Bogdan Ivan.
România face pași importanți în dezvoltarea capacităților tehnologice proprii, prin lansarea primului program integrat de producție de drone cu utilizare duală – militară și civilă. Potrivit ministrului Economiei, Bogdan Ivan, prototipul acestor drone urmează să fie gata în vara acestui an, iar producția de serie va demara până în luna decembrie.
„Vreau să vă spun concret unde suntem cu producţia de drone. Anul trecut, în calitate de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, împreună cu Radu Oprea, ministrul Economiei, am semnat un protocol în care am început, împreună cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială şi cu colegii de la Carfil (Carfil Braşov, uzină Romarm – n.r.), să lucrăm la un concept care are prioritatea directoare românească pe tot ce înseamnă drone cu dual use, atât militar, cât şi civil. În momentul de faţă, suntem în faza finală a testărilor. Urmează ca în cursul acestei veri să avem deja prototipul şi să intrăm în producţie de serie până la finalul acestui an”, a afirmat ministrul.
Acest demers face parte dintr-un plan mai amplu de investiții în industria națională de apărare, în cadrul căruia se estimează că un miliard de lei vor fi direcționați către proiecte din domeniul tehnicii militare. Fondurile vor ajunge la companiile autohtone implicate în acest sector strategic.
Bogdan Ivan a subliniat că România și întreaga Europă se află într-o nouă paradigmă în ceea ce privește apărarea, iar accentul se mută tot mai mult de pe achiziții externe pe producția internă. „Avem deja construite mecanisme financiare europene, avem deja creat acel buget care se estimează că va ajunge pe la 800 miliarde de euro în formula în care noi, fiecare stat membru, împreună cu un alt stat membru şi cu Ucraina, să intre nu doar în procesul de achiziţii, ci să se ducă foarte mult spre producţie şi producţia naţională. Interesul principal pe care îl am acum e ca la toate companiile naţionale, dar mai ales la tot ceea ce înseamnă nevoile României, să putem să venim şi să acoperim cât mai mult din acest necesar”, a arătat Ivan.
Ministrul a menționat și aplicarea programului offset, prin care statul român urmărește să reinvestească o parte semnificativă din cheltuielile de înzestrare militară în economia națională. „Vorbim despre tot ceea ce înseamnă programul offset. Pentru fiecare achiziţie mai mare de 10 milioane de euro, în clipa în care se activează mecanismul de interes esenţial de securitate a României, intrăm într-un proces care vine şi aduce în România tot ceea ce înseamnă producţie în proporţie de minimum 80% la companiile publice şi private din ţara noastră. E un pas extrem de important care ne asigură dezvoltare şi tehnologică şi ne asigură resursele prin care putem să investim real, nu doar pe Tik-Tok sau în declaraţii politice, în industria naţională de apărare, pentru că de foarte mulţi ani se fac doar declaraţii politice pe acest subiect”, a transmis Bogdan Ivan.
Programul de dezvoltare a dronelor românești are la bază un protocol semnat în noiembrie 2024 între Ministerul Economiei și Ministerul Cercetării, document ce fundamentează primul proiect național integrat în acest domeniu. Obiectivul este clar: crearea și fabricarea unei drone autohtone care să răspundă atât cerințelor de securitate, cât și celor economice ale României.
România își afirmă ambiția de a deveni un jucător activ în domeniul producției de echipamente de apărare, iar dronele cu utilizare dublă reprezintă un prim pas strategic în această direcție. Investițiile în tehnologie, alături de implicarea companiilor naționale, conturează o nouă viziune asupra industriei de apărare românești.