Trump respinge oferta lui Putin pe pactul nuclear SUA-Rusia

Trump Donald arme nucleare
Sursa foto: wikipedia.org/wiki/Donald_Trump

Donald Trump a respins joi oferta liderului rus Vladimir Putin de a extinde anual limita pentru desfășurarea armelor nucleare strategice, la scurt timp după expirarea acordului bilateral „New START” care a reglementat această problemă timp de peste două decenii, conform Reuters.

„În loc să ne bazăm pe o extensie a «New START», ar trebui să mobilizăm experții noștri în domeniul nuclear pentru a elabora un nou tratat, modernizat și adaptat provocărilor actuale, care să aibă o durată mai mare”, a scris Trump pe platforma sa de socializare, Truth Social.

Acesta a menționat că tratatul a fost „negociat ineficient (sub administrația lui Barack Obama) de SUA și a fost grav încălcat”.

Mesajul integral al lui Trump:

  • Statele Unite sunt cea mai puternică națiune din lume. În timpul primul meu mandat, am revitalizat complet forțele armate, inclusiv prin introducerea de noi arme nucleare și prin recondiționarea celor existente. Am creat și Forța Spațială și continuăm să îmbunătățim armata la niveluri fără precedent.
  • Introducem chiar și nave de război care sunt de 100 de ori mai puternice decât cele care au navigat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Iowa, Missouri, Alabama și altele.
  • Am reușit să prevenim izbucnirea unor conflicte nucleare în lume, inclusiv între Pakistan și India, Iran și Israel, și între Rusia și Ucraina.
  • În loc să extindem «NEW START» (un acord prost negociat de SUA, care este, de asemenea, grav încălcat), ar trebui să implicăm experții noștri nucleari să conceapă un tratat nou, modernizat, care să reziste în timp. Vă mulțumesc pentru atenție! (Semnat:) PREȘEDINTELE DONALD J. TRUMP.

Trump a reacționat astfel la propunerea lui Putin ca ambele părți să respecte timp de un an limitele stabilite de acordul din 2010 referitor la desfășurarea ogivelor nucleare strategice și a sistemelor care le transportă, inclusiv avioane și submarine.

„New START” era ultimul acord de control al armamentului între cele două superputeri nucleare, permițând o singură extindere, care a fost realizată de Putin și de fostul președinte american Joe Biden în 2021 pentru o perioadă de cinci ani.

Cu aceeași ocazie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că Rusia rămâne deschisă dialogului cu SUA, cu condiția ca Washingtonul să răspundă constructiv propunerii lui Putin.

„Dacă vor exista răspunsuri constructive, desigur că vom purta un dialog”, a declarat Peskov reporterilor.

Ofertele pentru un nou tratat nuclear

„New START” a însemnat ultimul dintr-o serie de acorduri semnificative între Moscova și Washington, care au început în timpul Războiului Rece, acum mai bine de 50 de ani.

Aceste înțelegeri au stabilit limite clare în privința numărului de arme nucleare și includeau regimuri de inspecție care au contribuit la construirea unui climat de încredere între cele două puteri, sporind astfel siguranța globală.

Dacă nu va fi negociat un nou tratat, analiștii din domeniul securității avertizează că situația internațională va deveni mai riscantă, cu șanse crescute de erori de calcul. Astfel, SUA și Rusia ar putea fi tentate să își extindă arsenalele nucleare, mai ales în contextul în care China își accelerează programul de dezvoltare nucleară.

Îngrijorările secretarului general ONU

António Guterres, secretarul general al ONU, a spus că o erodare a progreselor înregistrate în controlul armamentului „nu putea veni într-un moment mai nepotrivit – riscul utilizării unei arme nucleare este mai mare decât în ultimele decenii”.

Acesta a solicitat reluarea imediată a negocierilor pentru a ajunge la un cadru care să reinstaureze limitele verificabile asupra armamentului nuclear.

La o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a semnalat: „Este o perioadă periculoasă în care nu există un cadru de reglementare pentru armele nucleare. Sperăm cu sinceritate că negocierile vor fi constructive și eficiente”.

Trump a reiterat dorința de a înlocui pactul „New START” cu un acord mai avantajos, care să includă și China. Totuși, Beijingul a refuzat propunerile de discuție cu Moscova și Washington. De altfel, China deține un număr semnificativ mai mic de ogive nucleare, aproximativ 600, comparativ cu cele 4.000 ale Rusiei și SUA.

În aceeași zi, China a declarat că regretă expirarea tratatului și a încurajat SUA să reia dialogul cu Rusia în direcția „stabilității strategice”.

Peskov a adăugat că Rusia va adopta o abordare responsabilă, iar Casa Albă a anunțat că Trump va decide direcția în ceea ce privește controlul armelor nucleare, procedând conform propriului program.

Detalii privind expirarea pactului

Deși au existat confuzii cu privire la data exactă a expirării pactului nuclear, Peskov a clarificat că tratatul încetează joi seara.

Dmitri Medvedev, fostul președinte rus care a semnat tratatul alături de Barack Obama în 2010, a declarat că „New START” și pactele anterioare sunt acum „părăsite”.

Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat că tratatul nu mai este aplicabil și că ambele părți sunt libere să decidă asupra măsurilor viitoare.

De asemenea, Rusia se arată pregătită să facă „contramăsuri militare și tehnice decisive” pentru a răspunde eventualelor amenințări la securitatea sa națională, dar rămâne deschisă opțiunilor diplomatice.

Ucraina, aflată în conflict cu Rusia din 2022, a declarat că expirarea tratatului este rezultatul încercărilor Rusiei de a fragmenta arhitectura securității globale și a catalogat situația drept „un nou instrument de șantaj nuclear pentru a submina sprijinul internațional pentru Ucraina”.

Armele nucleare strategice au o rază de acțiune lungă și sunt destinate lovirii capitalei, dar și obiectivelor militare și industriale ale adversarului în eventualitatea unui război nuclear.

Acestea diferă de armele nucleare tactice, care au o putere mai scăzută și sunt proiectate pentru utilizări limitate pe câmpul de luptă.

Fără constrângeri de acord, Rusia și SUA ar putea desfășura, în următorii ani, sute de focoase nucleare în plus față de limita de 1.550 stabilită de pactul „New START”, atrag atenția experții.

„Transparența și predictibilitatea sunt printre avantajele controlului armamentului și stau la baza descurajării și stabilității strategice”, a afirmat Karim Haggag, director al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.

Distribuie acest articol