Durerea reprezintă o experiență frecventă după diverse accidentări, fie că este vorba de o entorsă, o intervenție chirurgicală sau un accident rutier. În general, intensitatea acesteia scade pe măsură ce organismul se vindecă. Totuși, cercetările indică faptul că femeile experimentează durerea pentru o perioadă mai lungă de timp decât bărbații, aspect ce crește riscul de dezvoltare a durerii cronice.
De-a lungul anilor, diferențele de percepție a durerii între sexe au fost adesea atribuite unor factorii psihologici, emoționali sau sociali, ceea ce a dus la subestimarea durerii persistente la femei în practica medicală.
Recent, un studiu derulat la Michigan State University sugerează că rădăcinile acestui fenomen ar putea fi legate de sistemul imunitar și de hormonii specifici fiecărui sex, conform publicației Live Science.
O perioadă îndelungată s-a crezut că sistemul imunitar contribuie la amplificarea durerii prin procese inflamatorii, caracterizate prin roșeață și umflare. Însă, cercetările recente au arătat că celulele imunitare joacă un rol crucial și în diminuarea durerii, fiindcă funcționarea lor variază între bărbați și femei, având un impact asupra vitezei de recuperare.
Geoffroy Laumet, coordonatorul studiului și profesor asociat la Departamentul de Fiziologie și Neuroștiință, este expert în neuroimunologie și analizează interacțiunile dintre sistemul nervos și cel imunitar. Echipa sa s-a concentrat pe elucidarea motivului pentru care durerea persistă uneori chiar și după ce leziunea s-a vindecat, găsindu-se în stadiul cronic.
Pentru a studia acest mecanism, cercetătorii au combinat experimente realizate pe șoareci cu date colectate de la pacienți implicați în accidente auto, o problemă frecventă care cauzează dureri musculo-scheletice pe termen lung. Investigarea s-a axat pe o moleculă numită interleukina-10 (IL-10), cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii, analizând nivelurile acesteia atât la șoareci, după o leziune cutanată, cât și la oameni ajunși la urgențe după un accident rutier.
Surprinzător, rezultatele au arătat că IL-10 nu doar că atenuează inflamația, ci comunică direct cu neuronii care percep durerea, „oprindu-i”. În alte cuvinte, IL-10 joacă un rol activ în eliminarea durerii.
Se consideră că această moleculă este generată predominant de monocite, un tip de celule imunitare ce circulă în sânge și se deplasează spre țesuturile afectate.
Rolul testosteronului
Atât la șoareci, cât și la oameni, pacienții de sexe masculine au avut rate de recuperare mai rapide decât cele feminine. Această diferență se pare că derivă din comportamentul monocitelor după o leziune; la bărbați, aceste celule secretă o cantitate mai mare de IL-10, în timp ce la femei răspunsul este redus.
Un element crucial în acest proces este testosteronul. Concentrațiile mai mari ale acestui hormon la bărbați stimulează monocitele să producă mai multă IL-10, sugerând că factorii hormonali influențează abilitatea organismului de a înfrunta durerea natural, după o accidentare.
Aceste descoperiri sugerează o schimbare de paradigmă: sistemul imunitar nu este doar un generator de durere, ci și un actor esențial în oprirea acesteia. Disparitățile în funcționarea celulelor imunitare pot explica de ce unii indivizi se vindecă rapid, în timp ce alții dezvoltă dureri cronice.
În viitor, tratamentele ar putea fi direcționate spre stimularea mecanismelor naturale de reducere a durerii, nu doar prin blocarea semnalelor dureroase. Îmbunătățirea capacității celulelor imunitare de a diminua activitatea neuronilor senzoriali ar putea accelera procesul de recuperare.
